Branduri

    Iluminatul conectat și Interact Pro vă ajută să reduceți consumul de energie cu până la 79%

    Pelling Marketing by Design

    Interact Pro


    James Gubbins, proprietar al companiei Pelling Marketing by Design, dorea să își modernizeze micul birou cu iluminatul cu LED li să reducă costurile legate de consumul de energie. Afacerile mici caută întotdeauna să păstreze profiturile, iar scăderea cheltuielilor este o modalitate simplă și eficientă prin care pot face acest lucru.

     

    Am fost uimiți de cât de multă energie am economisit – acest proiect se va amortiza în 2 ani.” 


    - James Gubbins, Proprietar al companiei Pelling Marketing by Design

    Provocarea clienților


    "Tăierea cheltuielilor inutile și modernizarea afacerii sunt foarte importante pentru noi”, afirmă James. „Adeseori, avem clienți în clădire, iar unele zone din birouri nu sunt folosite tot timpul.” Mai mult, tuburile fluorescente pe care le avem montate tind să pâlpâie și produc diverse nuanțe de lumină. Iar asta nu este chiar bine când încercăm să ne prezentăm drept o afacere cu o gândire vizionară." 

     

    Cu toate acestea, biroul Pelling, ca toate celelalte din același complex, este o clădire istorică. Asta înseamnă că instalarea corpurilor de iluminat și cablurile de semnal, precum DALI, ieșeau din discuție Ca provocare suplimentară, Pelling are angajați care lucrează la birou, astfel încât orice întrerupere a afacerii ar fi avut consecințe asupra productivității și ar fi dăunat rezultatelor financiare.

    Reduceți consumul de energie și creșteți productivitatea 

    Interact Pro este un sistem de iluminat conectat care funcționează cu corpuri de iluminat adaptate la Philips Interact pentru a permite luminilor să capteze date (inclusiv despre consumul de energie). Și, foarte important, acesta utilizează rețeaua wireless Zigbee Mesh, care funcționează prin internet, pentru a conecta corpurile de iluminat, senzorii și comutatoarele. Ceea ce înseamnă fără cabluri suplimentare și un timp mult mai scurt de instalare, care nu deranjează orarul normal de lucru al echipei.

     

    „Odată ce am început să observ cât de multe informații se puteau oferi prin iluminatul conectat și am înțeles potențialele economii de energie realizate prin combinarea acestuia cu o trecere la LED, mi-am dat imediat seama că acest lucru ar putea avea un impact pozitiv”, a declarat James.

     

    Pentru a înțelege mai bine consumul actual de energie și cum era utilizat biroul, Pelling a optat pentru utilizarea, timp de o lună, a luminilor fără sistemele de comandă, programarea comportamentelor sau automatizarea disponibile. Aceasta a oferit informații detaliate despre cum să maximizeze economiile de energie odată încheiată perioada de test și pornite sistemele de control.

     

    După instalare, aplicația Interact Pro a arătat în mod clar că unele dintre zonele mai puțin folosite, precum bucătăria, aveau corpuri de iluminat care rămâneau adeseori aprinse. Acest aspect a făcut din această zonă una ideală pentru instalarea unui senzor pentru controlul automatizat al luminilor. Programarea luminii a fost utilizată și pentru a stinge automat luminile și a evita risipa accidentală de energie. Purtând discuții individuale cu membrii echipei Pelling Marketing by Design, a fost posibil să aflăm preferințele lor legate de nivelurile de lumină – funcționarea tuburilor cu LED Philips Interact Ready la doar 70% din strălucire – reducând, astfel, și mai mult consumul de energie.

     

    Rezultatul a fost copleșitor, cu un aspect profesional uniform și mari economii de energie. Doar trecerea la tuburile cu LED ultra-output Philips adaptate la Interact a adus economii de 62% – iar adăugarea sistemelor de comandă a adus economii de încă 47%. Ceea ce a însemnat că factura generală pentru iluminat s-a redus cu 79%.

     

    „Am fost uimiți să vedem cât de multă energie am economisit – acest proiect se va amortiza în maximum 2 ani; și asta fără a lua în considerare costul înlocuirii tuburilor fluorescente atunci când se vor defecta”, a declarat James. „Echipa noastră este încântată că își poate regla nivelurile de lumină pentru a răspunde nevoilor și este nemaipomenit și să putem arăta clienților ce am făcut pentru a reduce consumul de energie.

     

    Ca și în cazul altor afaceri mici, Pelling dorește să crească și să angajeze noi membri în echipă. Un aspect esențial al iluminatului Interact Pro este acela că instalatorul se poate întoarce și poate reconfigura iluminatul existent pentru a se potrivi mai bine oricărei noi organizări a biroului, dacă aceasta ar fi dorită, utilizând aplicația sau portalul pe desktop.

     

    În ansamblu, sistemul de iluminat Interact Pro a permis obținerea de economii importante, oferind, în același timp, un mediu de lucru mai plăcut, care poate fi adaptat la nevoile unui angajat, ca urmare a unei notificări urgente.

    Descărcați studiul de caz

    Ce poate face Interact Landmark pentru orașul dvs.?

    • Sistemul de iluminat conectat bazat pe cloud - Teatrul Degollado

      Sistemul de iluminat conectat bazat pe cloud - Teatrul Degollado

      Teatrul Degollado a instalat software-ul Interact Landmark de management al iluminatului conectat bazat pe cloud, care permite sistemelor de iluminat arhitecturale cu LED să fie monitorizate, întreținute și gestionate de oriunde din lume utilizând o conexiune standard la internet.

    • Software pentru managementul iluminatului conectat – Namur

      Software pentru managementul iluminatului conectat – Namur

      Un nou sistem de iluminat conectat oferit de software-ul Interact Landmark luminează cerul nopților din Namur și atrage și mai mulți turiști către acest loc încărcat de istorie.